PSIHANALIZA ne spune că AGRESIVITATEA se află in ADN-ul nostru, asadar ne naștem cu ea, este acea PULSIUNE de a trăi, pulsiunea de supraviețuire. Există și școli de ,PSIHOLOGIE pozitivă care sustin că nu ne naștem agresivi ci că AGRESIVITATEA o învățăm în timpul vieții prin modele comportamentale.

Bazându-mă pe cele doua concepte, am început analiza studiului agresivității.

În spatele agresivității se află de multe ori sentimente de FRICĂ, anxietăți puternice pe care copilul le percepe ca fiind potențiale pericole externe care îi amenință existența. Avem în sistemul nostru biologic de răspuns la stress pentru a ne proteja împotriva amenințărilor externe , 3 strategii- LUPTĂ, FUGI, ÎNGHEAȚĂ. AGRESIVITATEA este rezultatul primei opțiuni inconștiente- LUPTĂ. În celelalte 2 situații copilul recurgând la izolare.

Așadar întreb ”Poți fi supărat pe cineva care reacționează din teamă?”

”NU!”

Totodată AGRESIVITATEA poate ascunde în spatele său FRUSTRARE, IRITARE, FURI Cortexul frontal responsabil cu autoreglarea și autocontrolul emoțiilor nu este dezvoltat complet la copii, așadar psihicul lor nu este pregătit să gestioneze emoții și să controloze comportamente.

Un alt factor binecunoscut este imitarea comportamentelor pe care copilul le vede în jurul său. Când copilul este agresiv nu poți reacționa cu țipete și pedepse. Nu poți răspunde cu agresivitate la agresivitate pentru că așa va înțelege să răspundă și el  și nu te poți aștepta ca el să se calmeze și să se controleze când tu ca adult nu poți face asta.

Atunci când agresivitatea se manifestă verbal și comportamental  (copilul lovește, trântește, mușcă etc)și se oprește doar atunci când celălalt plânge sau este rănit , atunci el este în căutare de răzbunare. În această situație de cele mai multe ori discutăm despre SUFERINȚĂ și cel mai bun răspuns la acest comportament este să fii atent la situațiile când nu se descurcă și să îl asculți, să îl susții, să îl ajuți să se simtă ocrotit, apărat, inclus, în siguranță și să îl orientezi către a face bine celor care au nevoie de ajutorul lui.

Atunci când AGRESIVITATEA lui se manifestă prin plâns dar și verbal, când nu asculă, când minte, discutăm probabil despre OBȚINEREA PUTERII. Este conștient de inteligența sa și nu se poate subordona , căutând să-și expună PUTEREA. Ca aduld este important ca atunci când se întâmplă asta, să îl implici activ în atribuțiile familiei (să se simtă util și apreciat prin inteligența sa) și astfel puterea inteligenței să fie folosită pentru a fi util și nu pentru a lupta.

Atunci când copilul vorbește tare, țipă, nu îi lasă pe ceilalți să vorbească și intervine, este vorba despre ATENȚIA dorită. Soluția este să îi arați că îl asculți nu doar că îl auzi, să dai semnificație schimbului de idei, să i te adresezi calm, fără agresivitate că îl asculți și înțelegi.

Cum ar fi de preferat să reacționăm atunci când apare AGRESIVITATEA?

Pentru început ar fi de preferat să reacționăm imediat ce copilul are un comportament agresiv, să discutăm cu el despre emoțiile pe care le simte, despre ce anume s-a întamplat, să încercăm să înțelegem ce se întâmplă cu el și să recunoaștem factorii care i-au declanșat agresivitatea în acel moment, apoi să îl îmbrățișăm pentru a se simți conținut cu toate emoțiile lui. Nu este nimic greșit să simțim o emoție negativă doar ca această emoție este important să fie înțeleasă și să descoperim sursa ei. Apoi să îi învățăm ce este empatia ; Să îi explicăm ce simțim noi – poate durerea fizică pe care ne-o provoacă printr-un comportament agresiv – și să nu uităm că noi suntem modelul pentru ei și că reacția noastră este lecția pe care le-o predăm.