DESPRE RELAȚII

Trăim într-o lume în care pare că s-au pierdut reperele: bărbați feminizați și femei ”puternice” care parcă și-au pierdut delicatețea.

Cum s-a ajuns aici?

Ne dorim să devenim astfel sau suntem ”victimele” educației pe care o primim?

Găsim aici cel puțin 2 explicații: – una este că educația copiilor merge în acest sens prin modelele pe care le-am avut și o adoua explicație ar fi schimbarea de roluri.

Băieții crescuți de mame, cu tați absenți sau extrem de critici, nu reușesc să atingă o maturizare emoțională. Ei se transformă, din nesiguranța pe care o simt, in evitanți sau agresivi, sunt neimplicați în relații, aflați tot timpul în căutarea validării și atenției femeilor, sunt sensibili, vulnerabili, cu multe relații dezarmonice, sunt perfecționiști și critici, cu o teamă exagerată de eșec.

Apoi, avem fetele, crescute de mame care s-au ”sacrificat” pentru copiii lor și pentru familie. Femeile acestea nu s-au simțit în siguranță în relația lor, nu au cunoscut aprecierea și respectul profund, au fost atât de puțin ”femei” în relația cu soțul lor încât au uitat ce înseamnă fericirea și bucuria, satisfacția și stima de sine. S-au simțit însă criticate, abandonate și respinse de bărbatul lor, ceea ce a determinat o hotărâre înverșunată de a prelua conducerea, o dorință nestapânită de control și critică.

Mă întreb oare ce fel de lecții a primit fiica unei astfel de femei sacrificate pe altarul iubirii necondiționate?  Pentru că fie că recunoștem sau nu, în calitate de părinți, predăm lecții prețioase copiilor noștri, lecții importante cu un puternic impact de viață.

Și astfel ajunge fetița delicată, în poziția de a-și dori independența financiară și va munci la fel de mult sau chiar mai mult decât bărbatul ei, va fi și soție și mamă și femeie și angajată sau cu propria-i afacere, uitând de ea, de nevoile ei, vitregită de dorința de a fi curtată și iubită, admirată și protejată.

Te-ai întrebat vreodată care este prețul plătit pentru toate acestea?

Uitând de tine, ajungi să fii exact cum nu îți dorești: rece, distantă, foarte critică cu tine dar și cu ceilalți, nemulțumită.

Care crezi că este cauza?

Învățând că TREBUIE să fii perfectă, să le faci pe toate, nu te simți cu adevărat iubită și prețuită. Devii nesigură pe tine! TREBUIE SĂ DEMONSTREZI !

Și ce crezi că vei atrage în viața ta? Un bărbat nesigur pe el, imatur emoțional, dependent. Iar acest cuplu va da naștere unei relații disfuncționale în care el nu se va simți barbat iar ea nu se va simți femeie.   O contradicție la nivel intrapsihic ce va conduce la disonanțe cognitive cu repercursiuni comportamentale.

Femeia devenită barbat, în relație, va încerca să-l manipuleze pe partenerul ei, să îl controleze, să ”conducă” relația lor, nelăsându-i loc bărbatului să vină către ea, să o dorească, să îi fie dar. Dar cea mai gravă repercursiune este că va uita de sine, fiind prea ocupată de el. Cicăleala, reproșurile, criticile, îl vor îndepărta, va suferi și inconștient va încerca să o ”pedepsească” prin diferite moduri.

Un astfel de bărbat, crescut de o mamă hiperprotectivă, evident că și-a căutat o parteneră cu rol de ”mamă”, care să aibă grijă de el, să ia decizii, să-l controleze, careia să-i dea explicații fiindu-i frică de ea, de fapt fiindu-i frică să nu fie abandonat.

La începutul relației totul pare să fie perfect. El și-a găsit mama de care are atât de multă nevoie, ea, și-a găsit ”copilul” de care să aibă grijă. Însă în evoluția relației, se produce o scindare dezastruoasă. El devine din ce în ce mai nesigur, va fi un excelent executant, dar va urâ cu toată puterea lui situația aceasta și va sabota, inconștient, relația lor. Ea va strânge frustrări, resentimente și multă furie pentru că nu va simți iubirea pe care o așteaptă pentru toate sacrificiile ei.

Am întâlnit în cabinet dar și în viață, multe femei ”puternice” dar teribil de sensibile, nesigure pe ele și distruse emoțional. De fapt încercând să controleze, să manipuleze un bărbat, ele nu știu cum să fie femei, cum să primească iubirea de care au atât de multă nevoie. Cred că nu merită să fie iubite și de fapt nu știu ce înseamnă o relație sănătoasă.

Tu știi ce înseamnă o relație sănătoasă?

În primul rând înseamnă să înțelegi că fericirea ta, încrederea ta este esențial să nu depindă de partenerul tău. Astfel puterea este în mâinile tale. Dacă starea ta de bine depinde de partenerul tău, ești un om pierdut.

Să fii puternic înseamnă de fapt să ai încredere în tine, să te cunoști, să știi cine ești și ce nevoi ai și cum și de la cine le poți acoperi.

Astfel începe să se dezvolte o relație sănătoasă, în care apare comunicarea, învățarea setării unor limite, asertivitatea, respectul. Pentru că cel care controlează este cel mai nesigur, el trăiește cea mai mare frică.

Există și cupluri în care ambii parteneri sunt dominatori. Aceste relații devin obositoare, consumatoare de energie iar relația se transformă într-o luptă continuă până când unul dintre ei cedează și se ”subjugă”, transformând totul în viață toxică.

Ne dorim ca bărbații să fie puternici?

Atunci să-i lăsăm să devină! Să-i lăsăm pe bărbați să se implice în educația copiilor lor. Întreb simplu: cum ar putea o femeie să predea masculinitatea? Doar un bărbat o poate face, învățându-și copilul cum să-și integreze rațiunea și să-și rezolve problemele.

Iar fetele să fie crescute fără presiunea unui ” trebuie să nu dezamăgești, să fii cea mai bună, să nu fii întreținută”. Este necesar ca ele să se simtă iubite, răsfățate de către tatăl lor, să învețe ce este iubirea în modul sănătos în care îsi vede tatăl cum o iubește și o respectă, cum îi oferă siguranță, mamei sale.

Pentru că stâlpii de rezistență într-o relație sănătoasă sunt: încrederea și angajamentul, pentru că fundația este un amestec de prietenie și respect reciproc.

CARE SUNT STÂLPII DE REZISTENȚĂ ÎN RELAȚIA TA?

Uitând de noi, creăm alte repere și astfel unul dintre stâlpii de rezistență ai cuplului devine”copilul/copiii”, iar celălalt poate fi ”problemele, datoriile”. Iar timpul trece, copiii se maturizează și pleacă de acasă – și primul stâlp de rezistență cade! Apoi ratele, datoriile, problemele se sting și ele și iată cum cade și cel de-al doilea stâlp și ajungi și te întrebi : Ce vă mai ține împreună???

Poate a venit momentul să pui baze sănătoase relației tale! Să” torni” niște stâlpi de rezistență siguri și o fundație sănătoasă.

Te aștept să-mi scrii dacă și tu trăiești într-o relație disfuncțională și îți dorești să schimbi ceva în viața ta!