Plec de la un simplu calcul și îl aduc în viața de cuplu: 1+1=?
Realizez că foarte mulți oameni cred în 1+1=1, crezând că această simbioză “ perfectă” reprezintă realitatea : “jumătate tu, jumătate eu”, că doar polii opuși se atrag, nu-i așa?
Când plecam într-o relație, ni se pare că tot Universul complotează să ne fie bine. Poate tocmai de aceea se spune și că aceasta stare, de îndrăgostire, este asemănătoare unei schizofrenii, însă controlată.
Mai apoi, după ce starea de euforie scade, realizăm că Universul este cel de dinainte, că ea/el parcă nu mai este chiar așa minunat ba chiar dimpotrivă, are câteva defecte peste care ti-e dificil să treci. Dar stai acolo. Fără reguli, fără comunicare, pur și simplu înțepenit într-o relație în care dacă te desprinzi parcă vei rămâne doar jumătate, nu?? Că doar așa ai stabilit : că ești jumătatea celuilalt.
Însă situația stă diferit dacă încă de la începutul relației, stabilim reguli, comunicăm, dar cel mai important : avem valori și credințe comune.
Atunci când înțelegi că 1+1= 2, relația devine funcțională. Când înțelegi că simbioza este un fals iar autonomia este o realitate funcțională, poți spune ca ești pe drumul cel bun.
Te aștept în cabinet să discutăm despre cum te simți în relația ta! Dar partenerul tău?
#relatii #cuplu #psihologie #psihologcarmenbusi #valori #credinte #psihologie #simbioza #autonomie #reguli #comunicare