Mi-am ales să răspund la o întrebare dificilă… și nu întâmplător! Îmi plac provocările și aleg tot timpul evoluția versus comoditatea! Așadar… de ce eu…
Există o întrebare existențială al cărei răspuns este îndeajuns de dificil de dat precum este îndeajuns de curajos de a ți-l asuma… Cine sunt eu? să vorbești despre tine pare ușor însă când iei stiloul și o foaie de hârtie, parca totul se complică…
De foarte multe ori, m-am gândit la persoanele care intră într-un cabinet de psihologie și am încercat să le găsesc un nume comun… Am fost învățată în școli să-i denumesc „pacienți” însă termenul mă duce cu gândul la patologie… și nu este un adevăr general valabil… apoi, să îi numesc „clienți”… însă acest termen mi se pare mult prea business, fără emoție, fără empatie… este o descriere rigidă și mult sub nivelul relației care se înfiripă între psiholog și acea persoană. Relația terapeutică este o relație deosebită prin prisma a tot ceea ce se formează și crește în ea. Este o relație puternică capabilă să schimbe gânduri, comportamente, până la urmă… vieți. „Este acel tip de relație în care emoția merge până acolo unde rațiunea se regăsește la granița cu sufletul dar nu o depășește pentru a nu aboli gândirea, este intimitate atât până unde îți dai întâlnire tu cu adâncurile tale, însă nu pentru a deveni erotism…, este relația în care simți că totul tău este acolo pentru cel din fața ta însă fără a uita de tine, este atât de mult curaj de a te avânta într-un trecut aproape uitat și uneori zguduitor însă până acolo de unde te poți întoarce liniștit, este autenticitate pură fără niciun interes personal, este încredere totală pentru că știi că acolo nu există etichete sau judecăți, nu există bine sau rău… ci doar acceptare și toleranță.”
Cred cu putere că relația terapeutică este un dar pentru fiecare dintre noi, este calea corectă spre tine , pentru că asa cum spunea Platon „în adâncul sufletului nostru nu putem minți” fiind alături de mine, împreuna, pe poziții de egalitate. Îmi place sa spun că ne luăm de mână o vreme până depășești momentul dificil, iar apoi ne eliberăm mâinile mergând fiecare pe drumul lui. Am înțeles în timp că procesul nu e deloc ușor… pentru că tot acest drum este făcut de tine, uneori mai anevoios, cu lacrimi în ochi, alteori exaltând de bucurie. Rolul meu este de a te ghida în drumul tău… calea o aleg eu… dar munca o vei face tu! Ca psiholog, te însoțesc o vreme, oferindu-ți liniștea emoțională de care ai nevoie și viziunea clară de a vedea lucrurile dintr-o altă perspectivă, oferindu-ți timp pentru a te reașeza pe dinăuntru, pentru a-ți analiza și restructura gândurile și comportamentele. În egală măsură, conștientizez că am crescut cu fiecare nouă întâlnire, și le mulțumesc tuturor celor care mi-au oferit prilej de întâlnire cu ei înșiși și cu mine însămi. Contactul cu cea mai intimă formă a umanității, mi-a permis să înțeleg mecanisme, să văd evoluții, uneori mergând chiar până acolo unde îmi permit să fac predicții comportamentale. Poate de aici ideea că psihologii citesc gândurile :)… nu, nu citim gânduri, însă atunci când înțelegem cum funcționează lucrurile, ne permitem să facem câteva previziuni…
Nu de puține ori, mi-au intrat în cabinet oameni pe fața cărora se citea depresia sau anxietatea, se citea tristețea sau frica, oameni care tocmai suferiseră un atac de panică sau oameni care au venit de mână pentru terapie de cuplu… și am constat că pe toți îi leagă aceleași dorințe, aceleași nevoi comune fiecăruia dintre noi: evoluția, instinctul de a merge mai departe, de a le fi mai bine… Și am reușit împreună!
Așadar pentru mine ești un partener de călătorie. Călătoria ta… călătoria noastră… până când mâinile noastre se vor desprinde și vom putea pleca încrezători fiecare pe drumul lui.
Acesta este un început de răspuns al întrebării de început ” De ce eu”…