Acesta este începutul unui modul de DEZVOLTARE PERSONALĂ pe care îl organizez în vederea cunoașterii de sine pentru a obține ceea ce ne dorim cu toții „SECRETUL UNEI RELAȚII FERICITE”.

De foarte multe ori, în cabinet, mă întâlnesc cu aceste întrebări: ” cum pot fi fericit/ă în relația mea?.. Ce ar trebui să fac?… unde greșesc?” .. Ne întrebăm adesea ce e fericirea, și apoi legăm acest concept de o persoană și din păcate nu suntem noi această pesoană! Facem eforturi disperate de a intra în grațiile cuiva și punem măști persoanelor de care ne îndrăgostim, investindu-le cu dorințele noastre…și asta se întâmplă până când obosim, noi sau ei.

Când am început să studiez psihologia, eram într-un moment al vieții mele când obosisem să “devin perfectă”, când obosisem să mă conformez aşteptărilor părinţilor, celor ale societăţii şi ale religiei în raport cu mine, iar aceasta nu mai convenea sentimentelor şi necesităţilor mele. Eram fidelă bisericii, lui Dumnezeu, fiicei mele, soțului, familiei, prietenilor, oamenilor cu care lucram şi uitasem ceva esenţial – uitasem de mine. Nu-mi mai eram fidelă mie însămi și asta îmi crea multe frustrări. Acela a fost momentul când am decis că am nevoie să schimb ceva și m-am gândit să mă accept pe mine și să mă iert, să am curajul să-mi contrazic vocile care mă criticau, să mă învinovațesc mai putin. Și astfel am simțit că mă eliberez, am simțit și trăit pentru prima dată libertatea pe care nu o acceptasem niciodată pentru mine, fiind până atunci propria mea prizonieră şi deţinând inconştient cheile propriei mele închisori.

Am fost întrebată ce cred eu despre dorința pe care o simți pentru o altă persoană , fiind totuși într-o relație si am răspuns că inevitabil există asemenea momente în viața fiecărui om însă acelor momente le dai ocazia să se instaleze în viața ta atunci când ești vulnerabil, sau când nu te simți într-o relație securizantă emoțional cu cel de lângă tine, sau când “te iubesc” este o formulă de adresare , când emoția pe care o simți nu este concretă și reală, pentru că doar atunci esti deschis către altceva. Altfel doar observi și zâmbești și te bucuri de bucuria de a fi apreciat.

Am ascultat multe povești triste de iubire și asta pentru că oamenii intră în tot felul de relații bazate pe idealurile lor, pe faptul că se indrăgostesc rapid de o imagine așa cum și-au format-o la un anumit moment dat în trecutul lor, ceva construit involuntar în inconștient. Și astfel îl investim pe cel care corespunde ca imagine , cu toate idealurile noastre si scoatem măștile din geanta noastră și i le punem atunci când dorim noi, fără ca el să știe măcar și mai mult decât atât fără să realizăm că defapt suntem în contact cu ceva ireal, cu propriile noastre măști, idealuri. Și cât timp stăruim în disperarea noastră să tot punem și să dăm jos măști, totul e bine, însă dupa ce obosim, ne trezim în față cu un străin, cu un om pe care parcă nu îl mai cunoaștem,  în fapt cu el, cel adevărat și astfel urmează dezamagirea, ca mai apoi, respingerea.

Secretul unei relații fericite și de durată, consider că este autocunoașterea în primul rând precum și cunoașterea partenerului și acceptarea lui exact așa cum este și nu cum vrem noi să fie. Nu neg dragostea la prima vedere.  Cred că este primul pas pe drumul către construirea iubirii, însă consistența și valoarea o dau, parcurgerea drumului. Cunoașterea partenerului si acceptarea lui așa cum este , cu nevoile si dorințele lui, dar neuitând de nevoile si principiile noastre, este cheia succesului într-o relație. Iar dacă seducția de la început se transformă în iubire, abia atunci începe ” povestea”. Pentru că partea complicată abia de aici începe.

Este o muncă continuă de a oferi iubire, credință, timp, credibilitate, plăcere, celuilalt , exact așa cum ne dorim să ni se ofere?

Iar dacă nu poți oferi toate acestea ,  ar fi bine să te gândești dacă îl iubești pe cel de lângă tine?

Pentru că DA! nu cred în iubire necondiționată decât între mama și copilul ei. IUBIREA ESTE CONDIȚIONATĂ! Desigur! Totodată este normal să și ceri atât timp cât oferi. Aceasta înseamnă echitabilitate și sens.

A-ți provoca partenerul prin cerinţe foarte clar formulate înseamnă a te provoca şi pe tine însăţi/însuţi. Şi aceasta pentru că e de datoria ta să fii consecvent în cerinţe şi să oferi exact ceea ce pretinzi. Asta vă va ajuta să vă iubiţi şi să va apreciaţi reciproc multă, multă vreme.

Moriie & Arleah Shechtman spuneau despre acceptarea și iubirea necondiționată că este o forma de infatilism emotional, și cumva, ne-a intrat în cap că iubirea mamei pentru nou-născutul ei este modelul ideal pentru toate celelalte feluri de dragoste. “Iubirea înseamnă să nu trebuiască niciodată să-ţi ceri scuze. Iubirea înseamnă să nu trebuiască  niciodată să-ţi bagi cămaşa în pantaloni. Iubirea înseamnă să fii acceptat aşa cum eşti. Filozofia asta e foarte bună dacă vrei ca mariajul tău să se transforme într-o situaţie de ajutor de şomaj afectiv. Asta obţii când dragostea devine ceva ce se cuvine, când partenerul tău nu trebuie să facă nimic cât de cât agreabil ca să primească iubirea ta. Puneţi partenerul pe lista celor care primesc ajutor de şomaj afectiv – sau aşteaptă-te ca partenerul să te pună pe tine pe listă – şi o să vă treziţi că trăiţi într-o mahala relaţională.”

Tocmai de aceea cred că totul începe de la iubirea de sine. Este necesar să ne iubim într-atât, încât să ne putem spune: „Mă iubesc, deci exist prin mine însumi, trebuie să mă ocup de problemele şi nevoile mele pentru a putea atinge nivelul de altruism în care există prezenţă şi atenţie faţă de celălalt”.

Acesta este începutul unui modul de DEZVOLTARE PERSONALĂ pe care îl organizez în vederea cunoașterii de sine pentru a obține ceea ce ne dorim cu toții „SECRETUL UNEI RELAȚII FERICITE”.