”Scleroza multiplă (SM) este o boală autoimună care afectează sistemul nervos, iar pe înţelesul tuturor, această boală constă în faptul că celulele imunitare atacă propriul sistem nervos, cu urmări precum pierderea vederii, amorţeală, durere etc.
În medie, şansele de a suferi de scleroză multiplă este de una la 750 şi afectează femeile de două ori mai mult decât bărbaţii. În cazul persoanelor cu istoric familial de scleroză multiplă, riscul este de 1 la 40, însă factorii genetici nu sunt singura cauză responsabilă de apariţia acestei boli.
Deoarece depindem în mare măsură de sistemul nervos pentru a face activităţi de rutină, orice mică disfuncţie poate da peste cap chiar şi cele mai banale şi simple gesturi, transformându-le în obiective imposibil de atins. Pacienţii cu SM se confruntă cu o gamă largă de simptome, dintre care amintim:
- Pierderea vederii
- Amorţeală şi slăbiciune musculară la unul din membrele inferioare
- Vedere dublă sau înceţoşată
- Senzaţie de furnicături sau dureri în diferite regiuni ale corpului
- Senzaţii de electrizare atunci când încercaţi să întoarceţi capul în diferite direcţii
- Instabilitate motorie şi pierderea coordonării în timpul mersului sau chiar şi atunci când staţi pe loc
- Rigiditate şi spasme musculare
- Ameţeli si oboseala
Astfel de simptome apar şi dispar şi sunt frecvent declanşate de stres sau o temperatură crescută a corpului. Deoarece bolnavii de scleroză multiplă nu urmează un tipar în ceea ce priveşte simptomele, această boală este foarte greu de diagnosticat iar medicii confundă frecvent semnele sclerozei multiple cu alte afecţiuni, ceea ce duce la un număr nedeterminat de bolnavi care se confruntă cu “boala cu o mie de feţe”, cum mai este numită scleroza multiplă.”
În ultimii ani, au fost descoperite tratamente medicamentoase care ajută la încetinirea progresiei bolii, la scăderea numărului recăderilor, la ameliorarea simptomelor, precum și la gestionarea stresului asociat.
Complementar, şedinţele de fiziokinetoterapie pot ajuta la menținerea forței, echilibrului și mobilității pacientului, dar și la gestionarea stării de oboseală și a durerii. Terapia ocupațională poate ajuta la deprinderea de noi abilități de a face anumite lucruri, astfel încât pacientul să își poată continua munca și să se îngrijească singur. Dificultățile de mers pot fi ameliorate cu un baston, un cadru de mers sau alte dispozitive medicale care facilitează deplasarea. Activitatea fizică regulată și evitarea căldurii în exces pot da un plus de energie. Yoga poate atenua oboseala și stresul. Psihoterapia poate ajuta la depășirea problemelor emoționale, iar familia și prietenii pot avea un rol important, de suport. Grupurile de sprijin sunt, de asemenea, eficiente.
Campania “DESPRE MINE – Extraordinarul gesturilor obișnuite” e iniţiată de Janssen, companie farmaceutică a Johnson & Johnson România şi are ca parteneri Asociaţia de Scleroză Multiplă din România (ASMR), Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Neurodegenerative (APAN) și Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA).
De foarte multe ori, gesturile cărora nu le dăm prea mare importanță… spun multe despre noi. Mă gândesc cât de important ar fi să ne întoarcem atenția către noi și să îi lăsăm pe ceilalți să-și trăiască visele și viețile, în liniște! .. Pentru că tot ceea ce analizăm , tot ceea ce ne place sau nu .. este defapt, DESPRE NOI!