Putem să fim dependenți de alcool, de droguri, de cumpărături, de sex, de oameni, de dulciuri sau mâncare, putem fi dependenți de filme sau internet, de muncă sau  jocuri de noroc si toată lumea noastră să se învârtă în jurul dependenței nostre, însă întrebarea este :

” Ce anume provoacă acest comportament?”

” Cum se ajunge aici?”

” De ce nu te poți opri?”

”DUREREA PSIHICĂ, ea este cea care face omul să devină dependent!” spunea într-una dintre cărțile sale Dr. Gabor Mate.

 Dependența aduce cu ea anxietate, depresie, ADHD, tulburări de pesonalitate, sindrom postraumatic. Aduce multă suferință și neputință.

VREI ȘI NU POȚI.

Dar câți înțeleg? Este mai ușor să pleci și să îl lași acolo! Iar el, se va descurca așa cum poate. Își va înneca durerea într-o adicție.

Eckhart Tolle spunea foarte frumos că ” viciile încep cu durerea și sfârșesc cu durerea.” Așa că toate dependențele sunt încercări de a calma durerea.

Atunci când sunt în cabinet și lucrez cu dependenți, prima întrebare nu este legată de dependență ci de legată de durere. Iar răspunsul, de fiecare dată este o traumă sau o pierdere emoțională puternică.

Dependența este încercarea de a scăpa de suferința chinuitoare. Tot ce se întâmplă în acele momente, atunci cand el este prins în dependența lui, nu este altceva decât fuga de a fi el însuși pentru câteva ore.

De ce nu ar dori cineva să fie el însuși?

Fiindcă acolo, în el, este prea mare durere, prea multă suferință. Și fuge. Așa cum poate, așa cum știe el ! .. Așa cum a învățat singur că îi este mai bine.

Însă fuga de durere nu este soluția. Într-o lume în care suntem intoxicați de termenul ”gestionarea emoțiilor”, nu ne învață nimeni cum să ne trăim emoțiile, să ne împrietenim cu durerea și suferința, cu emoțiile negative, pentru că încercarea disperată de a fugi de durere nu face altceva decât să creeze și mai multă suferință.

Aș vrea să vă vorbesc despre un experiment , pe care dr. Bruce Alexander, profesor de psihologie în Vancouver, l-a făcut la începutul secolului 20.

Profesorul și-a  început experimentul prin izolarea unui șoarece într-o cușcă în care a pus doua recipiente : unul cu apă și unul cu apă amestecată cu cocaină sau heroină. A constatat că șoarece prefera din ce în ce mai mult apa cu droguri, până în momentul în care s-a constatat moartea lui. A continuat experimentul modificând datele problemei și introducând câteva noi variabile. A creat două cuști , asemănătoare, cu aceleași două recipiente ( unul cu apă, altul cu apă cu droguri). Într-una dintre cuști a adus mai mulți soricei, și a creat un ”loc de joacă”, cu biluțe colorate, tunele prin care să se ascundă pe care l-a numit ”parcul Șoriceilor, iar cealaltă cușcă a rămas la fel ca în primul experiment, cu un singur șoricel.

Ce credeți că s-a întâmplat?

În ”Parcul șoriceilor” , șoriceii nu foloseau aproape deloc apa cu droguri, cel puțin nu în mod compulsiv, însă în cealaltă cușcă, în câteva zile, s-a constatat decesul soricelului singuratic: moarte prin supra-doză.

Așadar, cu toții avem nevoie de iubire, de acceptare, de integrare emoțională,  avem nevoie să fim copiii, să ne dăm voie să ne jucăm, să simțim, să fim înțeleși. Fiecare are ”propria-i cușcă” și fiecare are resursele lui de a supraviețui precum și datoria de a-și crea o viață frumoasă, mai bună….

Dacă și tu știi pe cineva care are nevoie de ajutor, trimite acest articol mai departe. Poate îi va fi de folos.

DEPENDENȚA SE POATE TRATA !