Te-ai gândit vreodată ce poate reprezenta situația nefericită de a te afla într-un cabinet medical și apoi să afli că cel în mâinile căruia ți-ai pus sănătatea sau chiar viața, este un infractor?

Ce trăiri crezi că se pot declanșa? Ce amintiri se pot trezi? Cât de ușor poți trece peste o asemenea situație?

Cât de îngrozitor poate fi să te trezești mutilat dintr-o intervenție chirurgicală sau dintr-o intervenție noninvazivă?….

Probabil că în aceste zile în care peste tot se discută despre intervențiile mai mult sau mai puțin legale ale ”medicului ”estetician ca despre niște infractiuni, v-ați tot întrebat .

Ideea este că nu vreau să dezbat acest subiect decât prin prisma viziunii unui psiholog și să discut despre impactul psihologic pe care îl poate provoca o asemenea știre și evident exitența unei asemenea situații.

Când treci prin așa ceva – se numeste traumă și poate fi identificată ca fiind o traumă existențială ( prin intervenția chirurgicală în sine) sau o traumă de pierdere a funcționalității fizice sau psihice (cauzată de eroarea unei intervenții chirurgicale).

O intervenție chirurgicală nereușită este cu adevărat o traumă la nivelul psihicului.  Se desfășoară prin intermediul unui întreg proces traumatic, declanșându-se cu faza de șoc care are loc imediat după eveniment. Caracteristic acestei faze este starea de uluire, urmată de negare ( creierul încearcă să protejeze corpul și mintea în fața emoțiilor coplesitoare. Uneori persoanele care trec printr-un eveniment traumatic, rămân împietrite , deconectate de propriile emoții, pozând in persoane puternice , neafectate, însă toate acestea nu sunt decat mecanisme de apărare ale psihicului greu încercat. Pot exista și pasaje disociative, depersonalizare, derealizare – care este o  dedublare de sine care vine ca o încercare de salvare a psihicului.

Toate aceste simptome pot dura de la ore până la luni, însă starea de șoc și negare se estompează treptat, fâcând loc altor emoții și gînduri.

Apar emotiile și gândurile iraționale foarte intense și aproape incontrolabile, stări de anxietate puternică si frica de a nu se mai repeta evenimentul și de a nu-i putea face față, furia împotriva sinelui și blamarea fațâ de propria persoană că nu a putut face față situației, și eterna întrebare ”DE CE EU?”

Este momentul când totul își pierde sensul, apare depresia, nevoia de a plânge, plânsul fiind o modalitate de liniștire a minții și corpului, asociată cu sistemul nervos parasimpatic.

Victima se va simți vinovată pentru faptul că nu a reușit să se salveze sau pentru decizia pe care a luat-o, se va simți rușinată și va încerca sa se izoleze de restul lumii iar mintea va reveni din nou și din nou asupra experienței trăite pentru a încerca să înțeleagă ce s-a întamplat.

Rememorarea experienței nu face altceva decât să distorsioneze și mai mult gândurile persoanei traumatizate afectând-o si  la nivel fizic și declansându-se astfel simptomele fizice ale stresului post-traumatic.

Urmează apoi o etapă de  prelucrare personalizată a informației traumatice în care apare acceptarea treptată  a ceea ce s-a întâmplat, fiecare în ritmul și stilul propriu va integra experiența traită, a durerii.

Fitscher și Riedesser spun că are loc un proces de modificare a schemelor cognitiv-emoționale ale înțelegerii de sine și de lume de până atunci, până ce “experiența trumatică este integrată în fondul de cunoaștere schematic durabil al personalității și ciclul de elaborare ajunge la următoarea fază”.

Toate aceste amintiri și gânduri o vor urmări pentru totdeauna, deși se vor diminua în timp, însă persoana va fi tulburată de amintiri sau emoții puternice ori de cate ori se va afla în prezența unor stimuli asemănători experienței traumatice.

De aceea este important să vă alegeti cu atentie cabinetul în care intrați, specialistul precum si luarea deciziei unei interventii chirurgicale dacă este în discutie doar estetica iar aceasta nu presupune o urgență medicală.