”Ce este frica și de unde provine ea?” ”De ce îmi este frică?”” Este oare posibil să nu mă tem de nimic?”  sunt doar câteva dintre întrebările pe care le aud de foarte multe ori în cabinet. Cu toții am experimentat frica încă din copilărie.

Frica este o emoție inclusă în categoria emoțiilor disfuncționale, deși de foarte multe ori ne ajută în procesul de supraviețuire. Cum ar fi dacă nu ne-ar fi frică? Faceți un exercițiu de imaginație : Posibil să ne dorim să experimentăm zborul și mânați de dorința de cunoaștere și avizi de senzația de adrenalină, stând în fața unei ferestre, dacă frica nu ar exista,  posibil să ne aruncăm în gol. Însă frica este cea care ne ține departe de un dezastru, ne salvează viața.

Frica este o emoție învățată si de cele mai multe ori o preluăm de la părinții, bunicii sau prietenii noștrii apropiați. Însă prin învățarea unei frici, înțelegem și moștenirea ei, pentru că de multe ori, așa cum am mai spus, frica acționează ca un prieten bun, și ca oricare altă emoție a evoluat pentru a ne ține în siguranță.

Așadar în discuția despre această emoție este important să nu negăm frica ci să o acceptăm ca pe un firesc dat. Ca analiză în gestionarea emoțiilor, există o scală pe care lucrăm în cabinet și care ne spune că primul pas pe care îl face creierul și îl transformă în emoție este : NELINIȘTEA, după care urmează ÎNGRIJORAREA, apoi TEAMA, urmată fiind de FRICĂ, pentru ca ultima reduta să fie PANICA. Este important să știm să gestionăm emotia și să nu ii dăm voie să ajungă în punctul ei maxim.

Există frici care au temei real , de exemplu frica de un câine sau frica de hoți însă există și frici închipuite : frica de întuneric.De remarcat este faptul că orice frică ascunde în spate o nevoie. Posibil în cazul fricii de întuneric să discutăm despre nevoia de siguranță, întunericul fiind doar un simbol.

Acestea din urma, fricile care nu au un temei real, se numesc fobii. Să te gândești că poți ramane blocat într-un lift câteva ore, îți crează pe bună dreptate un discomfort,  este o normalitate,  însă pană la a refuza cu disperare să urci într-un lift sau chiar să refuzi să îți vizitezi prietenii care locuiesc la un etaj înalt, asta este o reală problemă. – se numește claustrofobie și este definită ca fiind teama incontrolabilă de spații închise și este o manifestare din spectrul agorafobiei.

Agorafobia este frica de a merge în locuri publice, prea mari, prea mici sau prea aglomerate și este însoțită de cele mai multe ori de atacuri de panică. Atunci când frica nu mai poate fi controlată, ea devine patologică, iar impactul psihologic este imens, creând reacții somatice: ritm cardiac crescut modificând respirația, nod în gat, transpirații, mâini tremurânde, senzație de pierdere a vieții,  acestea fiind provocate de activarea sistemului nervos simpatic si de doi neurotransmițători, adrenalina si noradrenalina, care actioneaza asupra întregului organism, la apariția stării de panică.

În consecință, fobiile pot aparea datorită oricărui fenomen sau ființe pe care ne-o putem imagina.

O fobie poate fi “învățată” și ea, asemeni fricilor, iar acest lucru se datorează

  1. ca urmare a unei experiențe traumatice;
  2. prin mici experiențe stresante repetate;
  3. prin efectul retroactiv al unui eveniment “dramatizat” după producerea lui.

Asadar, fobia este ereditară, însă totodată, când boala se declansează, înseamnă că vulnerabilitatea genetico-constituțională a individului a fost “încurajată” și de factorii de mediu.

 Tratarea fricilor care ne paralizează viața și a fobiilor se face sub îndrumarea unui psihoterapeut de preferat de orientare cognitiv-comportamentală, printr-o tehnică denumită desensibilizare prin expunere, un fel de ”cui pe cui se scoate”. Terapeutul îl obișnuiește mai întâi pe pacient, gradual, cu situația sau obiectul care-i provopacă angoasa, prin acest procedeu, expunerea progresivă permite reglarea alarmei anxioase, adică modifică circuitele cerebrale activate în prezența stimulului.

 Datorită faptului că angoasa din spatele unei fobii nu este conștientizată,  devine foarte greu de suportat. Tocmai de aceea terapeutul si cadrul în care se desfășoară terapia pot aduce în siguranță informații din inconștient care ulterior pot fi ”prelucrate.”

 Așadar frica este normală atât timp cât nu îți afectează în mod negativ viața. Ea poate ajunge să fie un fel de manipulare, care te poate împiedica să încerci și să acționezi. Poate deveni o scuză pentru tot ceea ce vrei să faci dar nu faci.

Majoritatea temerilor noastre cu care ne confruntăm nu sunt reale, sunt numai gânduri.